Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului

 Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cerea de înregistrarea a grupului de iniţiativă privind desfăşurarea referendumului republican legislativ pentru anularea legii prin care a fost modificat sistemul electoral din ţară şi introdus votul mixt, considerând că aceasta nu corespunde cerinţelor legale. Decizia a fost aprobată în cadrul şedinţei publice de astăzi, 12 ianuarie, a CEC. Liderul grupului de iniţiativă a calificat Hotărârea CEC drept o sfidare a dreptului constituţional al poporului.Hotărârea a fost susținută de șase membri ai CEC din cei opt prezenți la ședință.

În hotărârea sa, CEC constată viciul neuniformității la numărarea voturilor. De asemene, Comisia constată discrepanțe în textul proiectului de lege votat de către participanții la adunare și cel prezentat Comisiei, fiind, de asemenea, un fapt inadmisibil de substituire a datelor inițiale.

„Ținând cont de mai multe neconformități, CEC stabilește că cererea de înregistrare nu este conformă cerințelor legale. Exercițiul referendar nu trebuie utilizat într-o manieră care nu corespunde normelor legale”, a declarat președinta CEC, Alina Russu.

În context, președintele grupului de inițiativă, Ștefan Gligor, a catalogat decizia CEC drept o violarea a dreptului constituțional al poporului Republicii Moldova de a iniția referendumuri legislative și de a adopta legi.

„CEC s-a discreditat definitiv ca organ în serviciul poporului. Astăzi, invocând niște pretexte mincinoase, irelevante, CEC s-a făcut de rușine, au acționat ca un organ politic care s-a folosit de tot felul de pretexte pentru a nega voința a 735 de cetățeni care s-au întrunit în ședința de constituire a grupului de inițiativă”, a declarat Ștefan Gligor.

Potrivit președintelui grupului de inițiativă, Ștefan Gligor, luni va fi convocată o ședință a grupului de inițiativă, în cadrul căreia vor fi decise acțiunile ulterioare. „Noi nu renunțăm la drepturile noastre de a readuce acest stat la normalitate și de a avea un sistem electoral cinstit. Indiferent ce face CEC, angajată politic, noi vom acționa în interesul oamenilor. Vom examina toate posibilitățile – constituirea unui nou grup de inițiativă, dar și altele, vom lua în considerare chiar și contestarea deciziei de astăzi, care este una vădit politică”, a mai declarat Ștefan Gligor.

Amintim că, pe 29 decembrie 2017, CEC a recepționat actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă privind desfășurarea referendumului republican legislativ.  Grupul de inițiativă a fost constituit din 718 persoane. 

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |