Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
PDM și PSRM s-au întrunit într-o nouă ședință. Ar fi discutat relațiile moldo-române în contextul declarațiilor scandaloase ale lui Chicu

 Partidul Democrat din Moldova anunță într-un comunicat de presă că în cadrul şedinţei Consiliului Coaliţiei de guvernare desfăşurată on-line, a fost abordată situaţia privind relaţiile moldo-române, în contextul declaraţiilor prim-ministrului Ion Chicu, făcute zilele trecute pe reţelele de socializare.

Partidul Democrat din Moldova susține că i-a comunicat astăzi premierului Ion Chicu îngrijorarea faţă de declaraţiile sale, care au provocat nemulţumiri în spaţiul public şi pe care Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti le-a calificat, într-un comunicat de presă, drept denigratoare. PDM a subliniat că, indiferent de partidele de la guvernare la Chişinău şi Bucureşti, România a acordat suport continuu şi necondiţionat ţării noastre, fapt pentru care Chişinăul este recunoscător.

„La rândul său, premierul Chicu şi-a exprimat regretul că declaraţiile sale au fost interpretate în mod eronat drept denigratoare la adresa României şi că acesta a reacţionat, mai degrabă, la acuzaţiile nefondate repetate ale unui politician de peste Prut şi nu la adresa României, a cărui sprijin este esenţial pentru ţara noastră. Prim-ministrul a comunicat un mesaj similar şi Ambasadorului României la Chişinău, Dlui Daniel Ioniţa, în cadrul unei întrevederi desfăşurate pe parcursul zilei de luni. Părţile au convenit că şi în continuare, România rămâne prieten şi partener strategic al ţării noastre şi că Republica Moldova este recunoscătoare pentru tot suportul acordat, inclusiv pentru ajutorul de 3,5 mln euro oferit recent în lupta contra Covid-19”, se arată în comunicatul PDM. 

Totodată, „majoritatea parlamentară consideră că trebuie făcută o diferenţă între relaţiile de suflet între ţările noastre şi declaraţiile politice pe care le fac exponenţi ai diferitor partide, aşa cum este şi europarlamentarul vizat”.

„Înţelegem luptele politice şi miza pentru prezidenţialele care vin, în cadrul cărora politicieni din afara ţării au diverse preferinţe, însă pentru noi sunt importante cifrele şi faptele. Guvernului Filip a atins o cotă de realizare a Agendei de Asociere cu Uniunea Europeană de 65%, progresul în anii 2016-2019 alcătuind 35%, iar perioada indicată caracterizându-se printr-o îmbunătăţire generală a tuturor indicilor, iar Guvernul Chicu munceşte deja de mai bine de jumătate de an la realizarea Agendei de Asociere şi gestionarea pandemiei legate de Covid-19. Totodată, politicienii din ambele state trebuie să se preocupe de soluţionarea problemelor din propria ţară”, se mai menționează în comunicat.

Amintim că Ion Chicu a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul României Daniel Ioniță la care și-a „exprimat regretul pentru modul cum a fost interpretat și apreciat unul din comentariile lui pe rețelele de socializare, care, în opinia sa, a fost catalogat drept denigrator în adresa României”. Cu toate acestea, Chicu continuă să reproșeze oficialilor guvernamentali români că nu ar trebui să se implice în problemele R. Moldova. Tot astăzi, Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni că oficialii români ar trebuie să se preocupe de stare lucrurilor din țara lor. „Frate, frate, dar fiecare la dânsul acasă”, a spus Dodon. 

Mai amintim că, după ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a scris că Guvernul actual al R.Moldova a eșuat în implementarea reformelor, premierul Ion Chicu a publicat un text ofensiv la adresa acestuia, utilizând calificative și un limbaj non-diplomatic, agresiv. Mai mult, în postare, prim-ministrul aduce critici și României, scriind că aceasta „geme de cea mai mare corupție din Europa”, asta în condițiile în care Guvernul de la București a oferit o donație de aproape 3,5 milioane de euro pentru R.Moldova în lupta cu COVID-19.

Detalii: Răspuns obraznic al premierului Chicu pentru europarlamentarul Siegfried Mureșan

Textul premierului a fost criticat de mai mulți parlamentari, iar Ministerul român de Externe a emis o reacție dură, în care scrie că asemenea declarații „sunt complet inacceptabile și își exprimă dezacordul puternic față de conținutul acestora”.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |