Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Parlamentul a aprobat Strategia națională de apărare pentru anii 2018-2021

 Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, Strategia națională de apărare și  Planul de acțiuni privind implementarea acesteia pentru anii 2018-2021. Proiectul hotărârii Legislativului în acest sens a fost susținut de majoritatea deputaților din cei prezenți.

Potrivit autorilor, Strategia națională de apărare este un document de politici care stabilește modalitatea de realizare a funcțiilor instituțiilor statului în scopul asigurării apărării naționale. Totodată, aceasta presupune consolidarea, dezvoltarea și modernizarea sistemului național de apărare.
 
Astfel, viziunea strategică a Republicii Moldova în domeniul apărării prevede proiectarea şi realizarea unui sistem de apărare viabil şi eficient, pe măsura provocărilor de securitate, capabil să asigure prevenirea, descurajarea şi respingerea eventualelor agresiuni, atacuri şi acţiuni subversive la adresa suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sau/şi la adresa securităţii cetăţenilor acesteia.
 
Printre amenințările și riscurile identificate în urma analizei mediului strategic de securitate la nivel internaţional, regional şi naţional, documentul enumeră potenţialul militar din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, utilizarea instrumentelor de propagandă informațională, atacurile asupra infrastructurii critice a Republicii Moldova, atacurile cibernetice, migraţia ilegală, traficul ilicit de armament, activitatea teroristă etc.
 
Direcţii prioritare de acțiune, incluse în document, presupun dezvoltarea și consolidarea capabilităţilor militare pentru executarea eficientă a misiunii constituţionale de apărare a statului, asigurarea funcţionării mecanismului de mobilizare, intensificarea controlului parlamentar în derularea procesului de reformare, comunicare strategică, consolidarea sistemului naţional de apărare în sensul anticipării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii statului, în special a celor cu caracter hibrid, perfecţionarea sistemului naţional de management al situaţiilor stării de urgenţă etc.
 
Primul capitol al Strategiei  defineşte contextul strategic, fiind punctate valorile şi interesele naţionale, reperele relevante ale mediului de securitate. De asemenea sunt identificate riscurile şi ameninţările pe dimensiunea de apărare, precum şi factorii cu impact asupra politicii de apărare.  Al doilea capitol expune viziunea strategică, obiectivele generale şi specifice ale politicii de apărare, iar în capitolul al treilea – direcţiile prioritare de acţiune şi cele de sprijin, orientate spre dezvoltarea şi consolidarea capacităţii sistemului naţional de apărare. Următorul capitol prezintă resursele financiare, umane şi materiale necesare îndeplinirii obiectivelor politicii de apărare şi materializării direcţiilor de acţiune. Următorul capitol include etapele şi mecanismele de implementare, iar în ultimul capitol sunt prezentate aspectele ce ţin de monitorizarea, evaluarea şi raportarea îndeplinirii obiectivelor asumate.
 
Proiectul Strategiei naționale de apărare și a Planului de acțiuni privind implementarea acesteia a fost elaborat de un grup de lucru interdepartamental, format din reprezentanții a 23 de autorități și instituții cu atribuții în domeniul apărării. Grupul de lucru a fost creat de Comisia pentru elaborarea Strategiei naționale de apărare a Republicii Moldova, constituită în anul 2016.

 

 
 
 
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |