Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Alexandru Tănase îi răspunde lui Ion Sturza: Go ahead! Dacă veți candida, votul meu vă aparține

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, vine cu o reacție față de declarațiile fostului premier, Ion Sturza, privind decizia din 4 martie a Curții Constituționale.
Și asta după ce Sturza menționase că magistrații de la Curte și-au încheiat carierele politice, chiar dacă anterior salutase acea decizie declarând-o „curajoasă”. Președintele Curții susține că și în alte țări au fost invalidate legi de modificare a Constituției, aducând exemplul din: Austria, Bulgaria, Lituania, Turcia, Africa de Sud etc. De asemenea, judecătorul susține că și ceilalți judecători ai Curții au avut o bază din experiența internațională în această privință.
„Toți sunt oameni care au în spate cariere academice, judiciare, diplomatice impresionante. Sunt oameni care au citit sute de cărți de drept, care au scris sute de articole științifice și care au citit mii de decizii judiciare ale celor mai importante curți constituționale din lume. Chiar crede domnia sa că adoptarea unei hotărâri de o asemenea dimensiune cum este Hotărârea din 4 martie ar fi fost posibilă fără a se sprijini pe experința internațională și fără a avea un set de argumente extrem de convingător?
Zilele trecute l-am avut în vizită la Curte pe unul dintre cei mai respectați profesori de drept constituțional din Europa. Am discutat inclusiv despre decizia din 4 martie 2016. Mare i-a fost mirarea când a auzit că CCM este atacată din cauza acestei decizii, exclamând mirat: „De ce? Noi în Germania facem asta de zeci de ani!” ”, scrie Alexandru Tănase pe blogul său.
În context, președintele CCM explică faptul că prin acea decizie s-a rezolvat un blocaj constituțional generat de reforma din 2000.  „Toți declarau că vor alegeri directe. În acest sens, inițiau referendumuri, cereau avizul Curții pentru modificări în Parlament, organizau flash-moburi etc. Uite că problema a fost rezolvată, oamenilor le-a fost întors dreptul de a alege șeful statului, nu vom mai asista la dizolvări infinite ale Parlamentului pe acest motiv.
Din captivitate a fost scoasă principala instituție a statului. Cu toate acestea, de ce această zonă este furioasă? Oare nu din cauza că toți aveau o agendă ascunsă care prevedea menținerea acestui sistem, în ciuda intențiilor afișate? Întrebarea pe care o am eu este următoarea: criticii CCM chiar au dorit scoaterea țării din captivitate sau au urmărit perfid sopul de a îi substitui pe cei care o țin în captivitate, cu păstrarea actualului status quo? Sunt întrebări la care nu voi răspunde eu, ci îi voi lăsa pe cei care vor citi aceste rânduri să decidă asupra gradului de sinceritate al acestora”, a mai menționat Alexandru Tănase.
Iată ce mai scrie președintele Curții Constituționale în mesajul său:
Vreau să-i mulțumesc dlui Sturza pentru temerile sale privind finalul carierei politice și publice ale subsemnatului. Înțeleg că-l doare sufletul pentru viitorul meu, la fel cum îl doare inima pentru țara pe care a condus-o cu brio cu două decenii în urmă. Culesul de like-uri pe Facebook la reședințele sale din Viena și București solicită implicații emoționale majore, la fel ca și aparițiile trimestriale la televiziunile din Chișinau. Iată ce i-am răspuns eu dlui Sturza la mesajul său din 5 martie 2016:
 
„De acord, este o decizie pentru adoptarea căreia a fost necesar ca fiecare din judecători să fie conștient de valoarea politică și consecințele acesteia. Apariția unui actor independent, emanație a voinței populare, în mod firesc trebuie să genereze schimbări fundamentale ale jocului politic. Grupurile politice din Parlament vor resimți această presiune. Asta dacă moldovenii nu vor vota un idiot (ceea ce nu este exclus). Dvs. aveți calitățile pentru un prezidențiabil, așa că…go ahead, dle Sturza!”
 
Eu cred că Hotărârea CCM din 4 martie 2016 îi oferă domniei sale o șansă unică de a ieși din postura de „proroc al Facebook-ului” și de a veni în țara pe care știu că o iubește cu atâta ardoare, de a candida pentru funcția de șef al statului și de a-i mântui odată pe înapoiații de moldoveni de întunecime, corupție și oligarhie. Eu chiar cred că are șanse, or, cei care îi dau like-uri astăzi pe FB erau la grădiniță atunci când domnia sa conducea țărișoara asta și nu-și mai amintesc nici despre celebrele privatizări, despre combinațiile cu cambiile emise pentru tilurile de valoare ale statului, nici despre cedarea controlului asupra Moldova-Gaz către Gazprom. Cine mai ține minte astăzi despre falimentarea industriei de prelucrare a legumelor și fructelor sau cine-și mai amintește azi membrul consiliului de administrație al cărei bănci a fost domnia sa până în 2005… Așa că…go ahead, dle Sturza! Dacă veți candida, votul meu vă aparține.
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic |   Contacte   |