Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Turiştii vor putea călători în Uniunea Europeană în anumite condiţii

Turiştii vor putea călători în Uniunea Europeană doar dacă vor avea aşa-numitele „paşapoarte COVID-19”. La această înţelegere au ajuns miniştrii Turismului din UE. Totodată oficialii iau în calcul deschiderea unor coridoare speciale pentru călători.

„Avem nevoie de un plan comun, la nivel european, pentru a gestiona criza. Acest plan ar trebui să includă un document „bazat pe un protocol valabil în toate ţările membre UE”. Am început, de asemenea, să discutăm despre coridoare de călătorie aeriene, feroviare şi terestre şi sper că vom putea ajunge la un acord şi asupra acestora. Acolo unde nu vom putea, vom merge spre acorduri bilaterale cu ţările interesate”, a declarat ministrul croat al turismului, Gari Cappelli.

Sectorul turismului a fost primul cel mai dur afectat de epidemia cauzată de COVID-19, iar milioane de locuri de muncă riscă să fie închise după ce companiile din domeniu s-au văzut nevoite să-şi sisteze activitatea.

Croaţia, ţară al cărei litoral la Marea Adriatică se întinde pe o lungime de peste 1.500 de kilometri şi cuprinde mii de insule, este puternic dependentă de veniturile din turism, la fel ca şi Grecia, Italia, Spania şi Portugalia.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |