Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Rusia nu se va grăbi cu represaliile împotriva Republicii Moldova și României (ministru adjunct de externe)

agerpres.ro
Foto: agerpres.ro
Rusia nu se va grăbi cu represaliile împotriva Republicii Moldova și României în urma acțiunilor celor două țări la adresa vicepremierului rus Dmitri Rogozin, dar un răspuns adecvat va urma, a declarat ministrul adjunct de externe rus Grigori Karasin într-un interviu acordat miercuri ziarului financiar Kommersant, citat de RIA Novosti, notează agerpres.ro.

"Noi acționăm măsurat și nu la fel de emoțional ca unii actori internaționali. Nu ne vom grăbi cu aceste măsuri (de răspuns). Dar nu există nicio îndoială că acțiunile respective vor primi un răspuns adecvat", a declarat Grigori Karasin, întrebat dacă sunt de așteptat sancțiuni din partea Moscovei împotriva Chișinăului sau Bucureștiului.

 

Guvernul de la Chișinău a luat miercuri decizia de a-l declara pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova. Acestuia îi va fi interzisă intrarea și tranzitarea teritoriului republicii.

 

Motivul pentru această decizie au fost declarațiile cu caracter denigrator și ofensator la adresa Republicii Moldova și poporului său, lansate de Rogozin în ultimul timp, în special după ce vizita pe care urma să o efectueze la 28 iulie în Republica Moldova a eșuat, au argumentat autoritățile de la Chișinău.

 

Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, a calificat situația legată de Rogozin "total inacceptabilă".

 

Peskov a spus că, în cazul situației cu Rogozin, lucrurile stau mai rău comparativ cu impunerea de noi sancțiuni americane împotriva Rusiei, potrivit RIA Novosti.

 

Leonid Kalașnikov, președintele Comisiei pentru afacerile CSI din Duma de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), consideră că Rusia trebuie să adopte un răspuns simetric la decizia guvernului Republicii Moldova.

 

"Este obligatoriu un răspuns simetric, contramăsurile sunt necesare. Noi trebuie să punem în aplicare măsuri de contracarare a politicii rusofobe a Republicii Moldova", a declarat Kalașnikov pentru agenția de presă RIA Novosti.

 

Vinerea trecută, Bucureștiul a interzis dreptul de survol pentru avionul companiei aeriene ruse S7 în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care urma să efectueze o vizită la Chișinău și Tiraspol, întrucât acesta figurează pe lista de sancțiuni a UE și are interdicție de a călători în spațiul comunitar.

 

Rogozin conducea o delegație de oficiali ruși care urma să participe la ceremoniile organizate de regimul separatist al Transnistriei la Tighina cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansarea operațiunii de menținere a păcii rusești pe Nistru. La această ceremonie își anunțase participarea și președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic |   Contacte   |