Europarlamentarul subliniază situația din ultimele săptămâni la granițele interne ale Uniunii Europene și susține că „spațiul Schengen trebuie să iasă din prezenta criză întărit”. Totodată, acesta menționează că există lucruri îngrijorătoare atât înteriorul UE cât și în exterior.

„Asta presupune întregirea lui și respectarea regulilor de către toți, indiferent dacă e un stat mare sau mic, din est sau din vest, nord sau sud. Profitând de criza coronavirusului, forțe externe Uniunii Europene se grăbesc să speculeze fără scrupule, să dezinformeze, să erodeze simbolurile care ne unesc ca europeni. Și în același timp asistăm la acțiuni îngrijorătoare ale unor state din interiorul Uniunii, precum Ungaria, care încearcă și ele să profite de această retorică și de necesitatea limitării temporare a libertății de mișcare pentru a-și consolida regimul nedemocratic”, scrie europarlamentarul.

Respectiv, Tudorache susține că „este nevoie de un „exit strategy” de succes din actuala criză, pentru a păstra funcționalitatea și credibilitatea Spațiului Schengen”.

„Asta am cerut astăzi la o reuniune a Grupului de Lucru Schengen din Parlamentul European. Și am susținut o acțiune mai fermă din partea Comisiei Europene față de acele state membre Schengen care abuzează regulile comune în dauna cetățenilor”, a conchis Tudorache.