Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Președintele Donald Trump a fost dus într-un buncăr din Casa Albă în timpul protestelor de vineri noapte

 Președintele Donald Trump a fost dus într-un buncăr din Casa Albă, pentru a fi pus la adăpost, vineri seară, când protestatarii din jurul Casei Albe începuseră să devină violenți, potrivit New York Times. Informația a fost confirmată și pentru CNN și de un oficial al Casei Albe, precum și de o sursă din rândul forțelor de ordine, scrie digi24.ro.

Atmosfera în Casa Albă era tensionată, vineri, pe măsură ce protestatarii se adunau la poartă, strigau împotriva președintelui și chiar aruncau cu pietre și sticle. La un moment dat, îngrijorați pentru siguranța președintelui, agenții Secret Service l-au dus degrabă pe șeful Casei Albe într-un buncăr subteran care a fost folosit și în timpul atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Nu este clar ce anume i-a alertat pe agenții care se ocupă de paza președintelui. Vineri seară, protestatari violenți au reușit să pătrundă pentru scurt timp în Departamentul Trezoreriei, al cărui sediu se află în apropiere de Casa Albă.

Donald Trump a stat în buncăr mai puțin de o oră, după care a fost dus la etaj. În cele din urmă, agenții au decis că președintele nu este cu adevărat în pericol.

Prima-doamnă, Melania Trump, și fiul lor, Barron Trump, l-au însoțit, de asemenea, pe președinte în buncăr, conform protocolului de securitate. Centrul pentru Operațiuni de Urgență se află în subteran, în aripa estică a Casei Albe.

Cert este că a doua zi, sâmbătă, președintele a avut pe Twitter unele mesaje amenințătoare la adresa protestatarilor, unii găsind de-a dreptul șocant limbajul folosit de Donald Trump.

Pe de altă parte, speriată de proteste, Melania Trump ar fi decis în ultimul moment să nu mai vină sâmbătă seara cu președintele la Centrul Spațial Kennedy pentru a vedea lansarea misiunii SpaceX.

Președintele nu a apărut în public duminică, a preferat să se războiască pe Twitter cu criticii săi, deși, potrivit New York Times, unii consilieri de campanie i-au recomandat să se adreseze națiunii printr-un mesaj televizat și i-au spus că mesajele lui transmise pe rețeaua socială nu fac decât să toarne și mai mult gaz peste foc.

Casa Albă era destul de pustie, duminică, angajații primind mesaje pe e-mail prin care erau sfătuiți să evite să vină la muncă, dacă nu este absolut necesar. Nici principalii consilieri, Mark Meadows, și Jared Kushner, ginerele lui Trump, nu s-au aflat în timpul weekendului la Casa Albă.

 

 

 
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |