Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Franţa şi Olanda se opun iniţierii discuţiilor de aderare la UE cu Albania şi Macedonia

mediafax
Foto: mediafax
Franţa şi Olanda se opun iniţierii discuţiilor de aderare la Uniunea Europeană cu Albania şi Macedonia pe fondul temerilor că decizia ar putea amplifica sentimentele antiimigraţie din interiorul Blocului comunitar, au declarat diplomaţi UE, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Albania şi Macedonia, care se bucură de sprijinul majorităţii ţărilor membre şi a Comisiei Europene pentru demararea discuţiilor pentru aderare, speră că, în cadrul unei reuniuni ce va avea loc marţi, la Luxemburg, miniştrii de Externe din statele UE vor conveni în favoarea deschiderii negocierilor.

 

Totuşi, în luna aprilie, preşedintele francez Emmanuel Macron semnala că nu va putea susţine extinderea UE decât după reformarea Blocului comunitar, iar mai mulţi diplomaţi au indicat că poziţia Parisului nu s-a schimbat.

 

"Sunt aşteptate reforme înainte ca noi să putem deschide negocierile pentru că avem un nivel ridicat de cerinţe", a declarat o sursă diplomatică franceză

 

Continuare articol aici...

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |