Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Carantină totală în România

 Carantină totală în România, astfel încât toate recomandările autorităţilor vor deveni obligaţii. Anunţul a fost făcut astăzi de preşedintele român, Klaus Iohannis, în contextul creşterii numărului de persoane infectate cu COVID-19 peste Prut.

Astfel, vor fi introduse noi restricţii pentru cetăţeni, iar de mâine, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgenţe, aprovizionare cu hrană sau pentru a merge la serviciu. Totodată, şeful statului român a precizat că persoanele peste 65 de ani nu vor mai avea voie deloc să iasă din casă, iar armata va sprijini poliţia pentru a asigura respectarea măsurilor.

„Se vor introduce noi restricţii de circulaţie şi noi restricţii pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligaţie, după principiul „stăm acasă". Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis.

Potrivit datelor oficiale, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID –19). 79 dintre persoane au fost declarate vindecate şi externate.  

 
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
VIDEO Bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle a fost arătat publicului
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |