Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
BREAKING: Mai multe rachete au fost lansat asupra palatului prezidenţial de la Kabul

mediafax.ro
Foto: mediafax.ro
Insurgenţii talibani au lansat marţi mai multe rachete asupra palatului prezidenţial de la Kabul, în timp ce preşedintele afgan susţinea un discurs cu ocazia sărbătorii Eid al-Adha, au informat autorităţile, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

 

Prima rachetă a aterizat în apropierea palatului prezidenţial, în timp ce a doua a aterizat în apropierea unei baze NATO şi ambasadei Statelor Unite la Kabul, a declarat Jan Agha, un oficial al Poliţiei.

 

Autorităţile nu au raportat victime în urma atacurilor cu rachete.

 

Nu a existat imediat o declaraţie a reprezentaţilor talibani sau o revendicare a atacului de către o altă grupare militantă.

 

Zona în care rachetele au fost lansate şi în care se află mai multe ambasade şi clădiri guvernamentale, reprezintă una dintre cele mai securizate zone din Kabul.

 

Un purtătoar de cuvânt al poliţiei, Hashmat Stanekzia, a informat că autorităţile au observat un vehicul suspect care a oprit la o casă din apropierea moscheei Eid Gah. Autorităţile suspectează că aceea este locaţia lansării rachetelor.

 

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a lansat un apel către insurgenţii talibani pentru un armistiţiu condiţionat pe perioada sărbătorii Eid al-Adha, una dintre cele mai importante sărbători musulman.

 

Maulvi Haibatullah Akhunzadah, liderul talibanilor afgani, a afirmat recent că nu va fi pace în Afganistan atât timp cât continuă "ocupaţia străină", reiterând poziţia insurgenţilor potrivit căreia războiul poate lua sfârşit doar în urma unor negocieri directe cu Statele Unite.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |