Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Vinificatorii din Moldova, în vizită la colegii din România și Bulgaria: „Îți oferă idei cum să devii mai bun”

 Mai mulți vinificatori autohtoni au explorat vinării din România și Bulgaria, în cadrul unui program de schimb de bune practici, în perioada 4-11 Iulie. Inițiativa a fost organizată de Proiectul transfrontalier WINET, finanțat de Uniunea Europeană, care are drept scop dezvoltarea comerțului și a relațiilor de colaborare în cadrul sectorului vinicol din cele 3 țări.


 

Primele vinării vizitate au fost cele din Bulgaria, din orașul Vidin și Stara Zagora. Betterhalf Garage Wines, Alexandra Winery & Vineyards, Edoardo Miroglio wine sunt doar unele dintre companii care și-au deschis larg ușile pentru specialiștii din Moldova. Vinificatorii noștri au avut posibilitatea să discute cu omologii lor noile tendințe din industrie, oportunități și probleme care au apărut în timpul pandemiei și soluțiile pe care le-au identificat. De asemenea, au făcut schimb de idei și practici care s-au dovedit a fi utile în ajustarea procesului de producere și comercializare la cerințele existente pe piața mondială.

O altă delegație cu reprezentanți din sectorul vitivinicol, însoțiți de membri ai organizațiilor de susținere a afacerilor, a participat la un tur al cramelor din țara vecină, România. Schimbul de bune practici a început în orașul Cernavodă, la crama Rasova. Vinificatorii au vorbit despre similitudini, dar și diferențe în metodele de creștere și prelucrare a strugurilor și de producere a vinurilor.

Experiența a continuat la Crama Trantu Murfatlar și Crama Hamangia. Gazdele și-au prezentat plantațiile de viță de vie, precum și tehnologiile utilizate la realizarea licorii lui Bachus. Programul a culminat cu o degustare în care, pe lîngă aromele similare celor pe care le găsim în vinurile autohtone, specialiștii din Moldova au apreciat caracterul specific oferit de terroirul acestei zone.

Participanții din Moldova au fost deosebit de impresionați de modul în care colegii din cele două țări își organizează în vinăriile lor componenta turistică. Vinificatorii Bulgari și cei Români, oferă acestei componente o mare importanță, punând accent nu doar pe calitatea vinului, dar și pe modul în care sunt primiți vizitatorii la crame și experiența pe care o trăiesc. Pentru ei este important ca orice oaspete să plece cu un vin bun, dar și cu o stare de bine, determinată de faptul că a văzut locuri frumoase și a învățat lucruri interesante despre istoria și tradiția acelor locuri.

„A fost foarte interesant să discutăm cu proprietarii de la micile vinării din Bulgaria, care ne-au povestit despre modelul lor de business și despre cei 22 de mii de turiști care îi vizitează în fiecare an. Am venit cu unele idei și cu dorința de a investi în această parte a afacerii noastre și de a o dezvolta”, a declarat Dan Prisăcaru de la vinăria Familia Mea.

Pentru antreprenori, este întotdeauna binevenit să viziteze afaceri similare, atât din țară cât și din afara acesteia, întrucât le oferă posibilitatea să privească afacerea dintr-o altă perspectivă, să preia unele practici de succes și să le adapteze la cerințele pieței interne. Astfel, nu au întârziat să apară reacțiile pozitive ale participanților.

„Orice schimb de experiență este benefic. Oportunitatea de a discuta cu colegii de breaslă din alte țări, de a afla ce metode utilizează te ajută să-ți analizezi propria afacere și îți oferă idei cum să devii mai bun”, menționează Ilie Gogu de la Gogu Winery.

WINET este un proiect transfrontalier din Regiunea Mării Negre, care include trei țări: Moldova, România și Bulgaria. Misiunea proiectului este de a spori comerțul și cooperarea în sectorul vitivinicol.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
VIDEO Bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle a fost arătat publicului
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |