Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
S-a încheiat O NOUĂ rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și UE privind tranzitul gazelor. DECLARAȚIILE părților implicate

Noua rundă de negocieri trilaterale între Rusia, UE și Ucraina cu privire la tranzitul gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei începând cu ianuarie 2020 s-a încheiat fără rezultate, dar va continua în noiembrie.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la Ministerul Energeticii al Rusiei, „în cadrul negocierilor, părțile au coordonat acţiunile privind implementarea foii de parcurs pentru certificarea sistemului ucrainean de transport al gazelor, precum și au discutat despre procesul de implementare a legislației europene în cea ucraineană”.

Ministrul rus al Energeticii, Aleksandr Novak, a menționat că „Rusia este gata să lucreze după legislația europeană (adică în baza celui de-al treilea pachet energetic – „I.”) și, dacă va fi necesar, în baza acordului existent cu ajustări”.

„Participanții la procesul de negocieri sunt constructivi. În viitorul apropiat, vom continua contactele cu privire la elaborarea unor reguli acceptabile de interacțiune între operatorii sistemelor de transport al gazelor din Rusia și Ucraina, vom studia metodologia de determinare a tarifelor pentru pomparea gazului pe teritoriul Ucrainei și o vom analiza la capitolul competitivităţii”, a menţionat Novak.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a recunoscut că „nu este mulțumit de rezultatele întrevederii”.

„M-am pregătit pentru negocieri și am sperat că părţile vor avea voință politică şi vom ajunge la un progres. Se presupunea că viitorul contract de tranzit se va baza pe legislația UE, că politica tarifară se va baza, de asemenea, pe practica UE. Se presupunea că va fi stabilit volumul şi durata contractului viitor. De asemenea, era planificat să discutăm litigiile dintre „Gazprom” și „Naftogaz”. Toate punctele au fost acceptate de partenerii ucraineni, care sunt gata să participe la consultări în baza propunerilor noastre. Din păcate, la momentul de faţă, delegația rusă nu este pregătită pentru aceasta”, a spus Sefcovic, exprimându-şi speranța că încă rămâne posibilitatea de a ajunge la o soluție echilibrată”.

Într-un comunicat de presă al „Naftogaz” se menţionează că „Comisia Europeană a prezentat propuneri detaliate privind încheierea unui nou contract pe termen lung pentru tranzitul gazelor ruse pe teritoriul Ucrainei, iar partea ucraineană a susținut aceste propuneri ca fiind constructive”.

„Printre prevederile-cheie se numără încheierea unui nou contract de lungă durată și fixarea volumelor de tranzit care să asigure funcționarea sigură a sistemului ucrainean de transport de gazel. Contractul trebuie încheiat cu noul operator al sistemului ucrainean de transport de gaze, care, de la 1 ianuarie 2020, va fi eliminat din grupul „Naftogaz”. În același timp, relațiile dintre operatorul sistemului ucrainean și „Gazprom” trebuie să se bazeze pe cerințele legislației energetice europene, pe care Ucraina le pune în aplicare în calitate de membru al Comunității Energetice”, se arată în comunicat.

Președintele Consiliului de conducere al „Naftogaz”, Andrei Kobolev, a menționat că „anume pe aceste principii „Gazprom” lucrează cu toţi contraagenţii săi din Uniunea Europeană”. De asemenea, el şi-a exprimat încrederea că tranziția la regulile europene general acceptate va simplifica esenţial activitatea companiei ruse cu Ucraina”.

Următoarele consultări în formatul trilateral Rusia-UE-Ucraina vor avea loc la sfârșitul lunii noiembrie 2019.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO Bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle a fost arătat publicului
Imagini VIDEO cu avionul care a luat foc pe Aeroportul Șeremetievo din Moscova
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |