Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Moldova a iniţiat negocierile pe marginea Acordului de Liber Schimb cu China

 Astăzi, 5 martie, a fost dat startul primei runde de negocieri pentru elaborarea şi semnarea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Republica Populară Chineză, care vor dura până mâine, 6 martie. În cadrul primei runde de negocieri sunt discutate aspectele juridice ale viitorului Acord, dar şi domeniile de aplicare, printre care comerţul cu bunuri, eliminarea taxelor vamale şi a barierelor tehnice în calea comerţului, administrarea vamală, concurenţa, serviciile medicale, măsurile sanitare şi fitosanitare etc.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, semnarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Populară Chineză va contribui la fortificarea relațiilor comercial-economice între ambele state, va facilita accesul pe piața chineză a produselor moldovenești, va atrage investiții în principalele sectoare de activitate ale Republicii Moldova.

Partea chineză a reiterat că, la baza elaborării Acordului de Liber Schimb cu Republica Moldova sunt relațiile diplomatice de lungă durată și relațiile economice bilaterale în creștere, iar prin semnarea acestui Acord se dorește consolidarea parteneriatului economic, liberalizarea comerțului și investițiilor, care vor aduce beneficii economice și sociale ambelor state.

Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, semnarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Populară Chineză face parte din obiectivele prevăzute în Strategia Republicii Moldova de atragere a investițiilor și promovarea exporturilor. Anterior, a fost efectuat un studiu de fezabilitate de comun cu partea chineză privind oportunitatea lansării și eventuala semnare a Acordului. Conform estimărilor studiului, exporturile Republicii Moldova în China s-ar putea majora cu 39,85%, iar Produsul Intern Brut ar putea crește cu 0,42%.

Conform datelor oficiale, pe teritoriul Republicii Moldova activează 84 de companii cu capital chinezesc în valoare de circa cinci milioane de lei. În perioada ianuarie-noiembrie 2017, volumul comerțului exterior între cele două țări a constituit peste 468,74 milioane de dolari, în creștere cu aproape 30 la sută față de aceeaşi perioadă a anului 2016.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO // Parodie: Plahotniuc îl sună pe Filat şi îşi cere scuze!
Declarația STUPIDĂ a președintelui țării despre instituirea Zilei de doliu național
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |