Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Scriitoarea din România, Ana Blandiana, la întâlniri cu tânăra generaţie din Moldova

 Nu oboseşte niciodată să spună adevărul despre ororile comunismului pe care l-a înfruntat cu mult curaj şi demnitate. Distinsa scriitoare şi dizidentă din România, Ana Blandiana, a participat la câteva întâlniri cu tânăra generaţie din Republica Moldova, organizate de postul de radio Europa Liberă, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, în contextul proiectului „Antinostalgia. Privind spre viitor”.

Sosirea Anei Blandiana era aşteptată cu nerăbdare şi interes de numeroşi oameni la Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”.

Până a ajunge la Chişinău, Ana Blandiana a participat la câteva dezbateri, organizate la liceele „Alexei Mateevici” din Căuşeni” şi „Meşterul Manole” din Sălcuţa.

„Ne propunem să aruncăm o privire critică analitică în trecutul nostru recent, trecutul comunist, pentru a vedea căuşele care au determinat prezentul nostru şi a încerca să creăm un viitor mai bun. De data aceasta am invitat-o pe Ana Blandiana, una din vocile cele mai puternice de rezistenţă anticomunistă din România de dinainte de 1989 - un exemplu de luptă cu acel regim pe care încercăm să-l descifrăm pentru tineri, să nu repete greşelile de atunci”, a menţionat Lina Grâu, jurnalistă la Europa Liberă.

Distinsa scriitoare a povestit cum personal a reuşit să supravieţuiască calvarului comunist.

„Am rezistat pentru că am scris, dar scrisul a fost întotdeauna o formă de descărcare şi supravieţuire, mai ales în ultimii ani, care au fost cei mai grei. Am scris un roman „Sertarul cu aplauze”, ceea ce trăiam devenea materia primă pentru carte şi în felul acesta exista un sens, altfel ar fi fost mai greu de suportat  maşina în faţa casei, supravegherile”, a spus Ana Blandiana.

Atunci când se vorbeşte despre Ana Blandiana este binevenită formula „Poetul în cetate”.

Simbol al libertăţii, curajului, eleganţei şi sensibilităţii - toate sunt despre Ana Blandiana, susţine ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniţă.

Discuţiile cu tânăra generaţie din Republica Moldova au inspirat-o pe Ana Blandiana.

Scriitoarea Ana Blandiana este deţinătoarea mai multor premii literare, fondatoarea primului memorial din lume al victimelor comunismului şi al rezistenţei din Sighet. Ea continuă să scrie şi să vorbească despre ororile comunismului în speranţa că acestea nu vor mai reveni.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

VIDEO Bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle a fost arătat publicului
Imagini VIDEO cu avionul care a luat foc pe Aeroportul Șeremetievo din Moscova
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |