Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
O expoziție în memoria victimelor Holocaustului a fost inaugurată la un muzeu din capitală

 La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost vernisată miercuri, 5 februarie, expoziția de artă grafică intitulată „Holocaust”, organizată în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, România.

Vernisajul a avut loc în prezența Svetlanei Pociumban, șef Direcție Patrimoniu din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, a artistului plastic Ovidiu Petca, curatorul expoziției, și a actriței Diana Cozma, care a susținut recitalul de poezie „Negru lapte al zorilor”.

Solicitat de MOLDPRES, directorul instituției gazdă, Tudor Zbârnea a menționat că expoziția reunește 40 de lucrări (gravură, litografie, artă digitală) a 20 de artiști din lumea întreagă și este dedicată comemorării victimelor Holocaustului.

Printre aceștia se numără: Krzysztof Marek Bak (Polonia), Víctor Manuel Hernández Castillo (Mexic), António Canau (Portugalia), Basil Colin Frank (Israel), Lukasz Cywicki (Polonia), Vlado Goreski (Macedonia), Michiko Hoshino (Japonia), Ann-Kristin Källström (Suedia), Ewelina Kolakowska (Polonia), Adrian Lis (România), Bert Menco (Olanda), Antal Vásárhelyi (Ungaria) ș.a.

Potrivit artistului plastic Ovidiu Petca, expoziția itinerantă „Holocaust” a fost lansată în data de 8 octombrie 2019 împreună cu recitalul de poezie al actriței clujene Diana Cozma la Institutul Cultural Român la Budapesta. Expoziția a fost deschisă publicului din capitala Ungariei în perioada 8 octombrie – 11 noiembrie 2019. În perioada 20 mai – 7 iunie 2020, aceasta va fi deschisă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. După închiderea expoziției, lucrările vor intra în colecția de stampe a muzeului clujean.

La Chișinău, expoziția „Holocaust” fi deschisă până în data de 1 martie.

 

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |